Capitolul II APA ACVARIULUI

Capitolul II APA ACVARIULUI

Peştii ornamentali, precum şi plantele care populează acvariul, se împart — după cerinţele lor faţă de mediul din bazin — în trei mari categorii; peşti dulcicoli, peşti de apă semisalină (de apă „brack") şi peşti marini. După această categorisire, bazată deci pe biologia vieţuitoarelor care populează bazinul, acvariile se împart
în trei tipuri: acvarii de apă dulce, acvarii salmastre şi acvarii cu apă marină.
Vieţuitoarele de acvariu cu apa dulce la rîndul lor pot fi împărţite — după pretenţiile speciei — în mai multe grupe, cum ar fi: vieţuitoare care pretind apă foarte moale, cu o duritate de 0-4°D.G. (ca de exemplu peştele Cheirodon axelradi), cele care pretind apă neutră sau aproape neutră (speciile Rasbora) sau organisme şi peşti cărora trebuie să le asigurăm apă alcalină sau cu o duritate mare — 14-18° D,G.

Vieţuitoarele de apă brack provin din zona de interferenţă a apelor dulci cu cele marine. Pentru a crea condiţii propice acestora, în apa acvariului adăugăm fie sare de bucătărie pură, fie apă marină artificială. Organismelor care provin din apă marină trebuie să le asigurăm un mediu în funcţie de salinitatea apei de
baştină.
Apa de robinet nu corespunde întotdeauna acvariului cu apă dulce ; uneori ea trebuie tratată (de exemplu, durizată sau dedurizată) sau necesită măsuri pentru eliminarea clorului excesiv. In acvaristică se poate întrebuinţa apa provenită din ploi sau zăpadă, dacă aceasta a fost colectată într-o regiune cu aer curat. Apa din lacuri, bălţi sau riuri nu se foloseşte direct, fără nici o tratare, deoarece odată cu ea în acvariu pot pătrunde unele microorganisme, paraziţi sau alge dăunătoare peştilor ornamentali. Unii peşti din apele tropicale sau subtropicale sînt extrem de sensibili şi pretenţioşi faţă de calităţile fizico-chimice ale apei acvariului.
Ei pretind anumite condiţii de mediu, cînd se găsesc în acvariul ornamental şi altele (temperatură, pH, duritate etc.) cînd sînt lansaţi In bazinele speciale pentru reproducere.
Asigurarea condiţiilor optime de mediu pentru vieţuitoarele ce populează acvariul --şi în primul rînd pentru peşti — presupune cunoaşterea proprietăţilor fizice şi chimice ale apei acvariului.
Fără aceste cunoştinţe nu putem controla calitatea apei din acvariu şi nici nu putem interveni pentru tratarea sau schimbarea ei corespunzătoare.

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE APEI

Temperatura apel. Pentru creşterea peştilor ornamentali şi a plantelor din acvariu, temperatura apei este cea mai importantă proprietate fizică. Temperatura apei acvariului depinde de temperatura mediului (a camerei) in care acesta este amplasat. Apa se încălzeşte sau se răceşte lent, în funcţie de temperatura camerei.
Trebuie să avem în vedere că dat fiind volumul redus, temperatura apei din acvariile mai mici este supusă unor variaţii zilnice mai mari în timpul iernii, cînd temperatura camerei diferă în funcţie de intensitatea încălzirii.
Plantele şi peştii ornamentali au un anumit optim termic atît pentru înmulţire, cit şi pentru buna desfăşurare a funcţiilor vitale.
Acest optim variază pe familii, genuri şi specii. Fiecare specie are un punct termic maxim şi unul minim, dincolo de care survin tulburări în fiziologia peştelui sau chiar moartea. Asigurarea unei temperaturi optime, fără variaţii în decursul unei zile este una dintre sarcinile importante ale acvaristului.
Menţinerea constantă a temperaturii optime a apei se obţine cu ajutorul unor sisteme de încălzire şi se măsoară cu termometre speciale, fixate în interiorul acvariului cu diferite dispozitive (inele de cauciuc, cleme). Apa este relativ rea conducătoare de căldură, însă masele mici de apă (în acvarii mici) se răcesc uşor. Iată de ce, în special iarna şi mai cu seamă în timpul nopţii, trebuie să luăm măsuri suplimentare în vederea asigurării temperaturii constante a apei în acvariile plasate în camere cu temperatură variabilă.
Culoarea apei. Culoarea trebuie să corespundă pretenţiilor .speciei de peşte care populează acvariu]. Peştii care trăiesc în apele de munte sau în rîurile curate preferă apa proaspătă de robinet, care adesea trebuie dedurîzată sau amestecată cu apă distilată.
Peştii care provin din apele stătătoare, ce conţin multe substanţe organice, preferă apa cu o uşoară nuanţă galbenă sau verzuie, iar alte specii pe cea gălbuie-maronîe (trecută printr-un filtru cu turbă). Culoarea verzuie se poate obţine prin dizolvarea tripaflavinei în apa curată (2-3%0). Culoarea verde-închis a apei acvariului se datorează înmulţirii excesive a unor alge verzi, iar cea albicioasă sau lăptoasă fie înmulţirii unor microorganisme (Iniusoria, Rotatoria), fie spălării necorespunzătoare a solului, Culoarea brună caracterizează apa acidifiată. Orice schimbare a culorii normale a apei din acvarii trebuie sesizată rapid, acţionîndu-se
imediat în direcţia remedierii prin mijloace mecanice sau chimice.
Mirosul apei. Apa relativ proaspătă din acvariu este inodoră.
Nici apa veche, care a fost întreţinută în mod corespunzător, nu miroase. Mirosul greoi, do putrefacţie este un semnal de alarmă, indicînd acumularea unor substanţe organice aflate în descompunere în cantităţi excesive. Hidrogenul sulfurat, eliberat de bacteriile din substanţele proteice în descompunere, are un miros de ouă clocite ; acesta indică o stare total necorespunzătoare a apei din acvariul nostru. Substanţele organice depuse pe fundul acvariului si neînlăturate sistematic se descompun şi produc gaze (metan, hidrogen sulfurat, amoniac etc.) care dau un miros urît, pătrunzător apei acvariului. Cînd remarcăm un miros neobişnuit, trebuie
să procedăm imediat la aerisirea şi filtrarea apei, folosind ca filtru cărbunele hidrofil, care absoarbe gazele toxice eliberate, precum şi mirosurile neplăcute. Această operaţiune trebuie repetată periodic.

Articolul urmator - PROPRIETĂŢILE CHIMICE ALE APEI